We buy, We execute. You celebrate!
{ }

Hillary Clinton va candida pentru functia de presedinte al SUA

Hillary Clinton si-a anuntat duminica pe site-ul de campanie HillaryClinton.com candidatura la presedintia Statelor Unite, punand astfel capat unei perioade de doi ani de speculatii si dezmintiri, prin mesajul „candidez la presedintie”, relateaza The Guardian, preluat de Mediafax.


Pe site, care tocmai a fost lansat, este postat primul mesaj de campanie al fostului secretar de Stat american. Mesajul se adreseaza clasei mijlocii – tema predilecta atat a candidatilor republicani, cat si democrati – si rezoneaza cu mesajul consilierului lui Barack Obama John Podesta de a „face clasa de mijloc sa insemne ceva din nou”.

„Americanii si-au croit drum inapoi de la perioada economica dificila, dar drumul este in continuare in favoarea celor din varf. Americanii obisnuiti au nevoie de un campion, iar eu vreau sa fiu acel campion”, se arata in mesaj, „pentru ca voi sa faceti mai mult decat sa va descurcati. Puteti avansa si ramane in frunte. Pentru ca, atunci cand familiile sunt puternice, America este puternica”.

„Asa ca plec la drum pentru a va castiga votul, deoarece a sosit vremea voastra. Iar eu sper ca imi veti fi alaturi”, afirma Hillary Clinton in acest prim mesaj de campanie.

Chelea Clinton, fiica sa, afirma intr-un mesaj postat pe Twitter, „sunt foarte mandra de tine, mama”. De asemenea John Podesta se declara, tot intr-un mesaj postat pe Twitter, „mandru sa fie presedintele campaniei” lui Hillary Clinton.

Barack Obama a declarat intr-o conferinta de presa dupa intalnirea istorica cu Raul Castro, in Panama, sambata, cu o zi inainte de asteptata candidatura la presedintie a lui Hillary Clinton, ca fosta sa contracandidata democrata din 2008 „ar fi o presedinta excelenta”.
Obama a facut aceasta declaratie la Ciudad de Panama, in urma unei intalniri istorice cu presedintele cubanez Raul Castro, in timpul Summitului Americilor si inaintea unei intalniri delicate cu presedintele venezuelean Nicolas Maduro.
Presedintele a spus ca Hillary Clinton – o fosta prima Doamna, apoi senator din New York si secretar de Stat in primul sau mandat – „a fost o candidata formidabila in 2008, a fost o sustinatoare nemaipomenita a primei mele alegeri, a fost un secretar de Stat exceptional si este prietena mea”. „Eu cred ca ar fi o presedinta excelenta”, a subliniat Obama.

El a fost destul de prudent in declaratii, avand grija sa nu-i fure startul. Insa, intr-o conferinta de presa lunga, in care jurnalistii americani l-au intrebat despre acordul in dosarul nuclear cu Iranul, Clinton si intalnirea cu Raul Castro, presedintee a declarat ca „un lucru pot sa spun, si anume ca va fi capabila sa se descurce foarte bine in orice conversatie sau dezbatere pe teme de politica externa”.

„Iar bilantul sau in domeniul politicii interne este, cred, atent cu familiile celor care muncesc”, a apreciat el. „In cazul in care se hotataste sa candideze” pentru presedintie, a mai declarat Obama, „si anunta acest lucru, va avea un mesaj puternic de transmis”.

Sursa foto: hillaryclinton.com

Excerpt from: Hillary Clinton va candida pentru functia de presedinte al SUA

Supply-chain-ul in e-commerce: cum arata traseul produsului, de la furnizor la client?

Supply-chain-ul din online difera destul de mult fata de retailul traditional, fiind mult mai dinamic cel din zona de online. Mai mult, in zona de fashion, acest „traseu al produsului” este atipic chiar si fata de electroIT, ‎Head of Operations C.E.E. la online Fashion Days, invitat in emisiunea WALL-STREET 360, realizata in parteneriat cu Fan Courier.


„Furnizorii de fashion nu sunt printre cei mai standardizati, de unde exista si o marja destul de mare de erori. Atunci cand produsele intra, cu ajutorul companiilor de curierat, in depozite, intervine o sortare calitativa si cantitativa a marfurilor, dupa care receptia si preluarea produselor in stoc. In momentul respectiv se extrag mostre din articole care sunt trimise catre studioul foto. Ulterior, sunt incarcate pe site. Din acel moment, produsele devin accesibile produselor”, explica, pe scurt, managerul Fashion Days.

Afla mai multe despre cum arata un supply-chain in e-commerce si, mai ales, care sunt punctele in care procesul de livrare poate fi intarziat in materialul VIDEO din cadrul emisiunii de business WALL-STREET 360.

See the original post: Supply-chain-ul in e-commerce: cum arata traseul produsului, de la furnizor la client?

Accident aviatic in Germania: un mort si 3 raniti dupa o aterizare fortata

Un avion cu 4 persoane la bord a aterizat fortat pe marginea unei autostrazi in apropiere de Oldenburg, Germania, imediat dupa ce a decolat de pe un aerodrom din apropiere. O persoana a murit si alte trei au fost ranite in urma accidentului.


Avionul tocmai decolase de pe un aerodrom aflat in apropiere si s-a confruntat cu dificultati, catre ora locala 13.30 (14.30, ora Romaniei). Pilotul a murit, potrivit presei locale, iar alte trei persoane au fost ranite. Politia a afirmat ca una dintre persoanele de la bord, despre care se crede ca este copilotul, este „ranita grav”. Insa nicio alta persoana de la sol, de pe autostrada, nu a fost ranita, potrivit Mediafax.

Avionul a aterizat fortat intre un gard si un parapet, la doar patru metri de circulatia de pe benzile autostrazii. Potrivit revistei Bild, pilotul era foarte experimentat. „Exista un mort si trei raniti grav”, a declarat un purtator de cuvant al pompierilor citat de publicatie. Doi dintre supravietuitori, blocati in epava, au fost descarcerati de pompieri.

Ranitii au fost condusi la spital cu un elicopter, iar drumul a fost inchis. Locul a fost izolat din cauza unui „pericol de explozie”, deoarece din epava se scurgea carburant. Imagini de la locul aterizarii fortate arata pagubele provocate aeronavei de impact.

Destinatia avionului era necunoscuta. Aeronava zacea pe o parte langa drum, cu o aripa peste parapetul autorstrazii. Cauza care a condus la aterizarea fortata, imediat dupa decolare, nu era nici ea cunoscuta. Experti din cadrul Agentiei federale germane pentru aviatie au fost informati si urmau sa soseasca la fata locului. Incidentul a provocat haos in traficul rutier, in contextul in care numeroase familii se intorc de pe insule din Marea Nordului, unde si-au petrecut vacanta de Paste.

Read the original post: Accident aviatic in Germania: un mort si 3 raniti dupa o aterizare fortata

Sidebar